Acest Arnold Schwarzenegger în luptă cu propriile noastre stihii

Sau "cum mi-am petrecut alegerile şi mai ales post-alegerile".

De la duminica alegerilor încoace, zile întregi dimineţile si serile mi-au fost invariabile: citeam şi plângeam. Plângeam şi citeam. Declaraţii, comentarii, entuziasm, speculaţii, răbufniri, bucurie. Marea majoritate a articolelor erau începute şi neterminate, nu le puteam duce pâna la capăt pentru că, în mijlocul lor, subit, ochii mi se înceţoşau şi pieptu-mi se umfla de o energie uriaşă cu care nu ştiam ce să fac. Nu ştiu când m-am transformat aşa. Plâng mult mai des la stări şi fapte care imi fac sufletul să creasca, decât la drame. Cu dramele parcă m-am obisnuit. Cicatrici destule stau pavăză.

Pentru bine, frumos, fericire, minune, posibil deşi improbabil  am nevoie de un antrenament serios. În mod sigur mă copleşeste fericirea traită in comunitate, bunăvoinţa, înţelegerea, compasiunea expusă. Efectul lor în masă e intens şi de necontrolat.

Am trăit toate aceste stări şi simt că mor daca nu scot din mine măcar 2 vorbe despre ceea ce pare că s-a vorbit deja absolut tot.

7 motive pentru care, cred eu, a câştigat Klaus Iohannis:

1. ardelenii l-au votat pentru că este "de-al lor".
2. răgăţenii l-au votat pentru că este tot ceea ce nu suntem noi: ne-grăbit, parolist, decis, constant, scump la vorbă, aşezat, are ritmul lui, e "greoi". Greu. Greunceanu. Nu-l urneşti uşor, deci nici nu-l opreşti cand vrei tu.
3. tot ceea ce i s-a împotrivit l-a propulsat: cozile diasporei au declanşat si relansat votul majoritar din ţară (dacă se deschideau mai multe secţii în străinătate nu s-ar fi votat atât de masiv în ţară); acuzele oponenţilor i-au scos în evidenţă latura umană: până și faptul  de a nu fi părinte - a fost profesor, deci are sute de copii pe care i-a învaţat; nu este părinte - deci se poate concentra exclusiv pe carieră, ceea ce, să recunoastem, ne convine; nu a inundat tv-ul şi media cu vorbe, deci ne-a lăsat să umplem singuri vidul de informaţie; 
4. a fost atacat şi nu a răspuns agresiv. 
5. pentru că nu e agresiv. Şi, din nou: NU e agresiv. Ceea ce i-a descumpănit pe toţi cei care sar la bătaie ori de cate ori un ins le taie calea cu voie sau fără. Adică pe  noi toţi cei care ne-am născut furioşi.
6. e neamţ și avem, mai toţi, undeva în inima noastră, o admiraţie nedisimulată pentru (aproape) tot ce e nemţesc: de la maşini la oameni. Noi toţi avem în cercul nostru de prieteni măcar o persoană crescută sau educată de "o nemţoaica", ceea ce justifică în ochii noştri disciplina, rigurozitatea si seriozitatea pe care o manifestă.
7. pentru că: "după ce treci munţii, oamenii sunt altfel". Pentru că nu o dată ne-am trezit investind încredere unei persoane necunoscute pentru simplul motiv ca era ardeleancă: "esti din Ardeal? Aaaaa....se schimbă treaba!". Mărturisesc deschis că aşa am ales învaţatoarea fiicei mele. Nu ştiam pe ce criterii să fac alegerea, acum 4 ani, când am decis sa le cunosc pe fiecare dintre cele 4 care mi-au fost recomandate, şi să dau mâna cu ele. Ardeleanca a fost singura care a zambit fiicei mele. Singura care s-a aplecat la înalţimea ei şi a privit-o în ochi ca pe un copil, nu "de sus", măsurand-o ca pe un exponat, precum făcuseră celelalte. Apoi, când i-am auzit vorba cântată aşa cum numai ardelenii stiu să o facă, am ştiut că ea este. Sărut mâna, doamna învăţătoare Ani Pârvu!

Îmi amintesc ce spuneam cu prilejul altor alegeri, când mai încercam niste speranţe stinse rapid singure sub propria-mi tăcere: îmi doresc şi eu un Presedinte pe care să îl iubesc. Pe care să îl admir, pe care să îl respect. Vreau şi eu un preşedinte la care să privesc fără  sarcasm, ironie sau condescendeţă. Fără furie.

Poate că de azi.