Norul de Invidie

Astazi am primit de la 2 persoane un "bravo" pentru faptul ca "fac ce imi place". Ca nu ma duc la un serviciu de la care sa ma intorc incarcata cu alte griji si cu lipsa timpului de a cheltui/a ma bucura de banii castigati. Astazi am simtit cum e sa fiu admirata pentru faptul ca dispun de timp in felul in care vreau. Oare e necesar sa fim invidiati pentru a aprecia ceea ce avem?

De cateva zile ma luptam eu insami cu un chinuitor sentiment de invidie pe care nu reuseam sa il transform in nici un fel. Dar, astazi, pentru prima data il acceptam si traiam plenar. Cum am reusit sa simt Norul de invidie? Comparandu-ma cu o femeie care nu face nici pe departe ceea ce fac sau am facut eu, si, in general, se concentreaza pe a-si santaja emotional sotul care o rasfata la nesfarsit. Mi-am comparat deci, inclusiv sotul, iesind net in dezavantaj. Nu puteam vedea nimic din ceea ce am sau sunt, orbita de permanentele cadouri (materiale) pe care "alta" le primeste, si nevazand nimic din ceea ce eu primesc in fiecare secunda de la viata.

Apoi spre seara m-am intalnit cu o prietena pentru care intotdeauna a-si cumpara cel mai nou telefon mobil de pe piata nu a fost nimic altceva decat o decizie fireasca. Si aceasta persoana ma invidia pe mine pentru timpul si dedicatia mea pentru activitatile care imi plac si pentru faptul ca nu traiesc sub presiunea cererilor unui sef "cretin" (ca mai toti sefii; precum am fost si eu). Dar asta nu m-a miscat, caci eu consider firesc sa ma dedic pasiunilor mele, nicidecum exceptional.

Spre seara insa, o mamica din Campina mi-a comandat o carte "Povestile Norilor", spunandu-mi ca fetita ei "ma imbratiseaza". Da, abia aici a fost declicul. Ziua a meritat, iar cei 5 lei castigati la aceasta carte au acum valoarea unui inel cu diamante primit din partea sotului. Pe care intentionez sa i-l ofer eu, in felul meu, azi.

Nu, invidia celor din jur nu va insemna niciodata ceva pentru cei ce nu se apreciaza indeajuns ori se simt prea singuri in activitatile lor independente, asa cum ma simt eu uneori. Dar o imbratisare venita pe mail de la un copil pe care "Povestile Norilor" il vor adormi leganat in glasul mamei lui INSEAMNA CEVA PENTRU MINE.

Inseamna ca merita sa fac ce imi place, ce cred, ce simt, indiferent cat de greu mi se pare uneori. Inseamna ca sunt pe drumul cel mai bun posibil pe care pot fi.

Si mai inseamna ca am aflat cum se transforma Norul Invidie ("with a little help from my friends") in Nor de Recunostinta. Doar cand mi-am dat voie sa simt invidia am inteles cata nevoie am de rasfat. Din partea celor din jur sau mai ales din partea mea. Ceea ce invidiem la altii este ceea ce nu ne dam voie sa primim din partea noastra insine.

Ii multumesc Mariei, norisor delicat. Nori albi iti spune Zana ce doarme-n pat cu Luna!

(este un articol scris anul trecut, ramas pe undeva...).