Duminica dimineata am simtit nevoia sa fiu si mai una cu ai mei. Mai precis cu primul cerc al familiei, cea noua pe care o construiesc de 10 ani. Suntem patru: sotul meu Ionut, Sara si Luca de 6, respectiv 9 ani. Cu fiecare dintre ei am o relatie, iar cu familia intreaga - alta. Uneori ma simt aproape de toti si de fiecare, alteori nu.Fiecare dintre noi avem, asadar, 4 relatii de gestionat. In total sunt 16 curente de iubire / asteptari / sperante / dorinte care circula prin casa. Cel putin. E mai mult decat interesant, provocator si dificil, atunci cand nu e greu, pur si simplu.
Mancam deseori impreuna (cel putin o data pe zi), discutam si (re)facem cercul familiei prin acea masa. Uneori ne certam, alteori vibreaza aerul de acea senzatie placuta de FAMILIE IMPREUNA, cand am nevoie sa ma concentrez altfel imi dau lacrimile. De cand cel mai mic membru al familiei a facut 6 ani mergem impreuna la teatre, filme sau le vizionam acasa, cu traduceri si zgaltaituri de ras in pat, traiasca vplay si altele asemenea. Alteori mergem la piscina unde totul concura la senzatia de "fratie": noi, parintii, frati de joaca cu copiii. Ei isi doresc atat de mult sa ne aduca mereu in starea de joc. In orice joc.
Totusi uneori simt nevoia sa facem ceva care sa fie si joc, si emotie, si impreuna si separat. Fara apa, mancare, suc, fara muzica, doar noi. Constient si calm. Si putin inconstient, desigur.
Asa ca eu, ca o Zana ce ma aflu, am inventat "Cercul Familiei".
Ne-am asezat in genunchi la masuta noastra patrata de cafea, fiecare pe o latura, cu carioci si creioane in fiecare colt al mesei, parintii fata in fata iar copiii la fel. Am decupat un cerc urias din carton alb si l-am impartit in 12 felii. Regulile au fost simple: fiecare membru al familiei are 3 felii pe care le poate desena. Fiecare deseneaza 2 felii cum vrea el, iar a treia identica cu una de pe diagonala, apartinand partenerului aflat de cealalta parte a mesei. Feliile trebuie sa aiba si marginile in continuitate, pe cat posibil, astfel incat trecerile sa fie cursive. Daca eu termin felia mea cu valuri in partea dreapta, tu incerci sa o incepi pe a ta in partea stanga tot cu valuri.
A fost distractiv si surprinzator. Am descoperit si eu si Ion ca el deseneaza mai bine decat stie. Ne-am amuzat legat de subiectele alese si felul in care ne exprimam prin linii si culori. Exercitiul de a-l imita pe celalalt a integrat si mai mult senzatia de "impreuna". Am simtit bataia inimii comune a familiei. Am relationat cu fiecare in parte: cu copiii aflati in stanga si dreapta mea, dar si cu sotul aflat in fata. Cu copiii m-am tinut de mana: desenul meu si al lor trebuia sa aiba marginile asemenea - regula continuitatii. Cu Ionut am descoperit ca putem sa patrundem in mintea si inima celuilalt doar desenand ceea ce deseneaza el. Fara sa-l judeci, doar imitand.
Incearca. Va fi mult mai mult decat scriu eu aici, o adevarata experienta, acel ceva despre care o sa tot povestesti dupa ce il faci. Atat de simplu.
Atat de simplu sa fii parte dintr-un intreg, sa ramai tu, construind in acelasi timp un ALT TU mai frumos, mai mare ca tine, ca el, ca ea, fiind in acelasi timp si el si ea la un loc. Un adevarat sistem care a functionat constient ca parte si ca intreg.
PS: Cei pasionati de psihologie (si cine nu e, in ziua de azi.. :) pot analiza linistiti desenul nostru. Daca vreti puteti chiar face pariuri care a fost felia mea, care a lui Ionut si care ale copiilor. Nici nu e greu de aflat! :)
Totusi uneori simt nevoia sa facem ceva care sa fie si joc, si emotie, si impreuna si separat. Fara apa, mancare, suc, fara muzica, doar noi. Constient si calm. Si putin inconstient, desigur.
Asa ca eu, ca o Zana ce ma aflu, am inventat "Cercul Familiei".
Ne-am asezat in genunchi la masuta noastra patrata de cafea, fiecare pe o latura, cu carioci si creioane in fiecare colt al mesei, parintii fata in fata iar copiii la fel. Am decupat un cerc urias din carton alb si l-am impartit in 12 felii. Regulile au fost simple: fiecare membru al familiei are 3 felii pe care le poate desena. Fiecare deseneaza 2 felii cum vrea el, iar a treia identica cu una de pe diagonala, apartinand partenerului aflat de cealalta parte a mesei. Feliile trebuie sa aiba si marginile in continuitate, pe cat posibil, astfel incat trecerile sa fie cursive. Daca eu termin felia mea cu valuri in partea dreapta, tu incerci sa o incepi pe a ta in partea stanga tot cu valuri.
A fost distractiv si surprinzator. Am descoperit si eu si Ion ca el deseneaza mai bine decat stie. Ne-am amuzat legat de subiectele alese si felul in care ne exprimam prin linii si culori. Exercitiul de a-l imita pe celalalt a integrat si mai mult senzatia de "impreuna". Am simtit bataia inimii comune a familiei. Am relationat cu fiecare in parte: cu copiii aflati in stanga si dreapta mea, dar si cu sotul aflat in fata. Cu copiii m-am tinut de mana: desenul meu si al lor trebuia sa aiba marginile asemenea - regula continuitatii. Cu Ionut am descoperit ca putem sa patrundem in mintea si inima celuilalt doar desenand ceea ce deseneaza el. Fara sa-l judeci, doar imitand.
Incearca. Va fi mult mai mult decat scriu eu aici, o adevarata experienta, acel ceva despre care o sa tot povestesti dupa ce il faci. Atat de simplu.
Atat de simplu sa fii parte dintr-un intreg, sa ramai tu, construind in acelasi timp un ALT TU mai frumos, mai mare ca tine, ca el, ca ea, fiind in acelasi timp si el si ea la un loc. Un adevarat sistem care a functionat constient ca parte si ca intreg.
PS: Cei pasionati de psihologie (si cine nu e, in ziua de azi.. :) pot analiza linistiti desenul nostru. Daca vreti puteti chiar face pariuri care a fost felia mea, care a lui Ionut si care ale copiilor. Nici nu e greu de aflat! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te invit sa imi spui parerea ta: