Excursii

Locuiesc in sinea mea. Singura nevoie este de mine.

Cand ma pierd ma uit in jur cautand iubire. Cautand, probabil, oameni asemenea mie, cu greselile mele, cu toanele mele, cu preferintele mele sau asa zisele "mele" gusturi. Incep sa locuiesc in ei, putin, cu gandul, apoi imi place mult prezenta lor, imi inchipui ca am gasit o camera calda, o vila dorita, un hotel de lux. O garsoniera modesta dar plina de intimitate.

Asta fac cand ma pierd din vedere.

Apoi ... nu stiu ce se intampla si nu mai curge apa in camera de hotel, sau costurile sunt prea mari ori nu imi mai place lumina si incep sa reamenajez locul care imi placea atat de mult la inceput.

De fapt mi-e dor de mine si lucrul asta nu il vad de la inceput, pentru ca, desigur, tocmai de acolo fugisem.

Si caut peste tot in mica garsoniera a sufletului vecin, sau pe proprietatile lui uriase, uneori la vedere, alteori imense tinuturi virgine ascunse de ochii lumii, caut peste tot, in debarale si living, in bucatarie si subsol, caut planurile casei si scotocesc podurile, doar-doar m-oi gasi pe deplin.

Apoi nu stiu cum si in ce fel - poate o melodie, poate vocea ta, poate semnele tale scrise si apoi suprapuse vocii pe care mi-o inchipui ca o ai - imi amintesc cumva de mine. De faptul ca eu nu locuiesc la tine in suflet, ca nu acolo imi e casa, ca nu acolo am treaba.

Si revin.

Locuiesc in sinea mea. Strada Dorului. Numarul 10A.

(in fotografie - un breloc pe care l-am primit intr-o zi cu soare)