Cerul e jos, pamantul e in aer!

Aprilie a venit mai devreme anul asta, cam prin martie, asa ca inflorirea magnoliei m-a prins in aer. Primele zboruri au inceput, desi nu am avut nicicand vreo vacanta de iarna ori o pauza prea lunga si nici nu imi doresc.

Este ultimul weekend de martie si ma bucur sa pilotez din nou, sa simt ca tot ce e in aer ma cheama si ma tine intr-o imbratisare continua.

Azi a fost un zbor de dubla bucurie. Mai intai a fost zborul-scoala spre Banesti, un traseu ale carui mici turbulente mi-au mai intarit un pic aripile, calindu-ma si apropiindu-ma mai mult de aparatul de zbor. E un avion pe care l-am iubit din a doua clipa. Prima a durat un an si jumatate - timpul in care am invatat sa zbor pe motodeltaplan. Cand a venit vremea avionului aveam deja o relatie stransa cu aerul, cu vantul traversandu-mi obrajii, astfel incat confortul din cockpit a venit ca un premiu special. Da, se merge bine si incaltat, fara ca asta sa insemne ca vei renunta vreodata sa alergi in picioarele goale razand cu gura pana la urechi...

Timpul are un ritm al lui in care noi reusim sau nu sa ne inscriem. Timp pentru talpi goale, timp pentru cizme groase, timp pentru pantofi cu toc.

A doua bucurie de azi a fost zborul cu Dan Stefanescu - iacarul campion national la acrobatie avand peste 9500 de ore de zbor. Am trait astazi experienta primelor tonouri si loopinguri cu aparatul YAK52 si nimic nu a mai fost la fel. N-a fost timp de filmat, am ales sa ma bucur de zbor si sa povestesc, daca sunt in stare, cele cateva minute traite in pasarea de foc trasa de 500 de cai inaripati. O poveste ce inca traieste in mine.

Probabil ca mica experienta de zbor pe care o am cu motodeltaplanul si cu avionul mi-a intarit atitudinea in aer. Cand sunt eu la mansa emotiile sunt amestecate, bucuria si frica danseaza la aceeasi masa. Cand sunt pe mana altui pilot stiu ca e o decizie pe care o iau la sol:  ma bucur de tot ce voi trai in aer. Pentru ca nu mai depinde de mine si atunci este inutil sa fii anxioasa. Ma las cu placere in bucurie. Imi dau voie sa traiesc deplin si in implinire tot ce urmeaza sa vina. Si atunci se intampla bucuria. Pamantul e jos, pamantul e la stanga, pamantul mi-e deasupra capului, ranversare si forta celor 4G ma surprinde razand.  

Candva poate imi voi gasi cuvintele potrivite, acum inca traiesc. 

Am experiementat frica in multe randuri si zboruri cu diferite aparate. Azi a fost numai bucurie, una pentru care ii multumesc cu plecaciune pilotului de exceptie Dan Stefanescu. Dincolo de senzatia ireala ca esti parte dintr-o petrecere cereasca a fost sentimentul de siguranta conferit de perfectul control al mansei, palonierului, sincronizarea perfecta. Forta unui YAK52 combinate cu siguranta executiilor au o avut o rezultanta euforica asupra mea.

Aproape fara nori a fost apoi drumul inapoi spre hangarul de la Ciolpani, mult soare si sufletul plin, intr-o sambata a zborului asa cum i se cuvine ... Zanei Norilor. Sambete pline de aer si soare sa aveti si voi!